Regulament Liga Fermierilor 2020
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A COMPETITIEI DE FOTBAL
Competiția de fotbal între fermieri – ”Liga Fermierilor ” – Ediția a II-a
Perioada de desfășurare a campaniei: 01 amartie 2020 – 30 septembrie 2020
Campania ”Liga Fermierilor”, (numită în prezentul regulament ”Campania”) este organizată de S.C. Liga Fermierilor S.R.L. (numită în prezentul reguament ”Organizator”), cu sediul în Berteștii de Jos, strada Principală nr. 69, județul Brăila, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J 09 / 101 /2020, C.U.I. 42212718
Competiţia este dedicată fermierilor și angajaților din domeniul agricol.
Regulamentul Oficial este întocmit și va fi făcut public conform legislației aplicabile din România, fiind disponibil oricărui solicitant în mod gratuit.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament Oficial, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după anunțarea în prealabil a participanților și partenerilor.
Desfășurarea campaniei conform regulilor din prezentul regulament este obligatorie pentru toți participanții la campanie. Participarea la această campanie implică acordul expres, cunoașterea și acceptarea fără obiecții a prezentului Regulament de către toți participanții la campanie.
Campania va putea fi întreruptă de către organizator, oricând în timpul duratei de desfășurare, în cazul apariției unei situații de forță majoră sau al modificării Regulamentului acesteia.
Organizatorul va desfășura și implementa campania în parteneriat cu:
- – Camera de Comerț și Industrie Brăila,
- – Sc SOMETA SA
- – Sc New Design Composite SRL
- – Sc Total România SRL
- – Sc Est Motors SRL,
denumiți în continuare ”Parteneri”
Secțiunea I
Art.1. LOCUL DESFĂȘURĂRII AL CAMPANIEI
1.1. Campania este organizată și se va desfășura pe teritoriul Județului Brăila
Art.2. CONDIȚII DE PARTICIPARE
2.1. La această campanie pot participa persoane fizice, cu domiciliul stabil în România, care au împlinit vârsta de 18 ani până la data 01 martie 2020, care vor reprezenta câte o fermă agricolă, firmă de transport sau primărie, și care, cunoscând prevederile prezentului Regulament, cu care sunt întru totul de acord, doresc să participe în campanie.
2.2. La competiția de fotbal între fermieri “Liga Fermierilor” pot participa persoane fizice, cu domiciliul stabil in Romania, care au împlinit vârsta de 18 ani până la data de 01 martie 2020, sunt apți pentru a participa la o asemenea competiție (făcând dovada printr-o adeverință medicală ce atestă că sunt apți pentru efort fizic din punct de vedere medical), care dețin o adresă de e-mail si un număr de telefon valid, care, cunoscând prevederile prezentului Regulament, cu care sunt intru totul de acord, doresc să participe în campanie și îndeplinind condițiile de la “SECTIUNEA I, Art. 3 – DREPTURI DE PARTICIPARE SUPLIMENTARE IN COMPETITIA DE FOTBAL INTRE FERMIERI “Liga Fermierilor” din prezentul Regulament.
2.3. La campania ”Liga Fermierilor”, nu au dreptul să participe angajații S.C. Liga Fermierilor S.R.L. sau a partenerilor.
Participarea la această campanie implică acceptarea prevederilor prezentului contract.
Art.3. DREPTURI DE PARTICIPARE SUPLIMENTARE ÎN COMPETIȚIA DE FOTBAL ÎNTRE FERMIERI ”LIGA FERMIERILOR”
3.1. Participarea în competiția de fotbal între fermieri ”Liga Fermierilor ” atrage niște condiții suplimentare față de participare în campanie:
- 3.1.1. În competiția de fotbal între fermieri ”Liga Fermierilor” pot participa doar fotbaliștii amatori. Jucătorii care evoluează în Liga 1, Liga a 2-a și Liga a 3-a în campionatele de fotbal și în primele două eșaloane valorice din campionatul de fotbal în sală NU au dreptul de joc;
- 3.1.2. Fiecare jucător trebuie să dețină o Adeverință medicală (semnată și parafată) conform căreia este apt pentru efort fizic;
- 3.1.3. Lotul unei echipe va fi format din minimum 7 jucători și maximum 9 jucători;
- 3.1.4. Fiecare jucător va fi reprezentant al unei primării, al unei ferme agricolă sau al unei firme de transport distinctă.
Art.4. MECANISMUL CAMPANIEI
4.1. Activități care trebuie îndeplinite de participanți pentru a intra în campanie/competiție
Orice persoană care îndeplinește cerințele prevăzute la Art.2. Secțiunea I și Art.3. Secțiunea I, de mai sus.
4.1.1. CREARE PROFIL DE JUCĂTOR ȘI ECHIPĂ
4.1.1.1. Se pot înscrie în competiție 12 echipe (maxim 108 jucători). Va funcționa principiul ”primul venit, primul servit”
4.1.1.2. De-a lungul unei ediții ale competiției de fotbal între fermieri ”Liga Fermierilor ”, orice jucător poate face parte doar dintr-o singură echipă.
4.1.1.3. Dacă este căpitan, are dreptul să invite 4 jucători pe care îi dorește în achipa sa. Restul vor fi invitași de Organizatori.
4.1.1.4. O echipă este în stare activă de participare la competiție în momentul în care are în componență 7 jucători.
4.1.2. DESFĂȘURAREA COMPETIȚIEI
Liga Fermierilor se va desfășura în intervalul 01 martie 2020 – 30 septembrie 2020 după următorul program:
………………………………
T
Secțiunea II
Art. 1. Jucătorii:
1.1. Orice joc este disputat de două echipe altcătuite fiecare din maximum 7 jucători, din care unul va fi portar (6+1). Numărul maxim de jucători de rezervă este de 2. Băncile de rezervă vor fi situate pe aceeași parte, la distanță egală față de linia mediană.
1.2. Toate echipele vor întocmi un tabel cu jucătorii participanți pana la începerea competiției, care vor cuprinde maxim 9 jucatori.
1.3. Conducătorii echipelor sau căpitanii, sunt obligați să prezinte arbitrilor înainte de începerea jocului, tabelele nominale, însoțit de avizul medical.
1.4. Înscrierea jucătorilor titulari şi de rezervă în raportul de arbitraj se face numai înainte de începerea jocului.
1.5. Un joc nu poate începe (sau continua) cu mai puţin de 4 jucători (3+1). În caz de descompletare a uneia dintre echipe sub numărul stabilit mai sus, cu sau fără intenţie, arbitrii sunt obigaţi să oprească jocul definitiv.
1.6. Pe parcursul unui joc, numărul înlocuirilor de jucători este nelimitat.
1.7. Un jucător care a fost înlocuit poate reveni pe terenul de joc pentru a înlocui un alt jucător.
1.8. O înlocuire poate fi efectuată numai atunci când mingea este afară din joc, iar pentru efectuarea unei astfel de înlocuiri trebuie respectate următoarele condiţii:
- 1.8.1.- Jucătorul care părăseşte terenul de joc trebuie să facă acest lucru prin dreptul propriei sale zone de înlocuire;
- 1.8.2.- Jucătorul care intră pe terenul de joc trebuie, de asemenea, să treacă prin zona sa de înlocuiri. El nu poate face acest lucru până când coechipierul său care iese din teren, nu a depăşit în întregime, linia de margine în afara terenului de joc;
- 1.8.3.- Orice jucător inscris pe raportul de joc este supus autorităţii şi deciziilor arbitrului, indiferent dacă participă la joc sau nu;
- 1.8.4.- Procedura de înlocuire se termină în momentul în care jucătorul de rezervă pătrunde pe terenul de joc. Din acel moment, el devine jucător activ, iar jucătorul care a fost înlocuit încetează să mai fie jucător activ.
- 1.8.5.- Portarul poate fi înlocuit de oricare din jucătorii de câmp.
- 1.8.6.- Fiecare portar este autorizat să poarte pantaloni lungi.
- 1.8.7.- El trebuie să poarte un echipament de culoare diferită, uşor de distins, faţă de a celorlalţi jucători şi a arbitrilor.
- 1.8.8.- Dacă un jucător de câmp înlocuieşte un portar, el va trebui să îmbrace un tricou de portar.
- 1.8.9. – Jucatorii nu au dreptul a purta ghete de fotbal cu crampoane
Art. 2. Organizarea jocurilor
2.1. O partidă se desfașoară pe parcursul a două reprize de câte 25 de minute de joc fiecare, cu o pauza de maxim 10 minute intre reprise. Durata fiecărei reprize poate fi prelungită pentru a permite executarea unei lovituri de pedeapsă (6 metri).
2.2. S.C. LIGA FERMIERILOR S.R.L. si arbitrul nu-şi asumă nici o răspundere în caz de accidentare a jucătorilor la Competitiile de Fotbal pe teren redus.
Art. 3. Formalitățile de începere a jocului
3.1. După ce raportul de arbitraj a fost completat şi semnat de ambele echipe şi înmânat arbitrului, dar înainte de lovitura de începere a jocului, se aplică urmatoarea regulă:
- 3.1.1.- dacă unul din cei 9 jucători, înscrişi în raportul de arbitraj, indiferent pentru care motiv nu poate începe jocul, el poate fi înlocuit de către oricare alt jucător cu drept de joc, ce poate fi înscris în raportul de arbitraj înainte de începerea jocului cu condiţia ca arbitrul sa fie înştiinţat;
Art. 5. Legile Jocului de Fotbal în Sală
Legea 1. Terenul de joc
1.1. Zonele de înlocuiri sunt situate pe linia de margine în fața băncilor de rezerve ale celor două echipe, al caror scop este descris in Legea 3.
Legea 2. Mingea
- 2.1. – minge numărul 5 .
Legea 3. Numărul jucătorului
3.1. Un joc nu poate începe dacă una dintre echipe are mai puțin de patru jucători (3+1).
3.2. Jocul se va opri, dacă una dintre echipe are mai puțin de patru jucători pe terenul de joc.
3.3. În toate jocurile, numele jucătorilor și jucătorilor înlocuitori trebuie să fie comunicate (scrise în raport) arbitrilor înainte de începerea jocului, indiferent dacă aceștia sunt prezenți sau nu, în acel moment. Orice jucător înlocuitor care nu este desemnat ca atare în acest moment, nu va putea să participe la joc.
3.4. Un jucător înlocuitor poate înlocui un jucător eliminat pentru doua avertismente in acelasi joc și va intra pe terenul de joc dupa două minute efectiv de joc după eliminarea coechipierului său,numai cu acordul arbitrului cu excepția cazului înscrierii unui gol înaintea expirării celor două minute, caz în care se aplică următoarele condiții:
- 3.4.1. – Dacă pe terenul de joc se află șase jucători contra cinci și echipa cu numărul mai mare de jucători înscrie un gol, echipa cu cinci jucători poate să-și completeze efectivul cu al șaselea jucator;
- 3.4.2. – Dacă pe terenul de joc se află șase contra patru jucători, sau cinci contra patru jucători și echipa în superioritate numerică înscrie un gol, echipa cu patru jucători va putea completa efectivul numai cu un singur jucător;
- 3.4.3. – Daca ambele echipe joaca cu câte cinci sau șase jucători și se înscrie un gol, ambele echipe rămân pe teren cu același număr de jucători;
- 3.4.4. – Dacă echipa în inferioritate numerică înscrie un gol, ea va continua jocul cu același număr de jucători.
3.5. Un jucator eliminat pentru violente, brutalitate, scuipare, gesturi si semne obscene, injurii grosolane, acesta va fi EXCLUS din competitive si nu va putea fi inlocuit timp de 5 minute. (sub rezerva conditiilor prevazute la legea 12 din prezentul regulament).
Legea 4. Echipamentul jucătorului
4.1. Un jucător nu trebuie să poarte echipament sau alte accesorii care prezintă vreun pericol pentru el insuși sau pentru ceilalți jucători (inclusiv bijuteriile de orice fel).
4.2. Echipamentul de bază al fiecarui jucător se compune din:
- 4.2.1. Tricou sau cămașă cu mâneci – dacă se poartă lenjerie de corp, mânecile acesteia trebuie să aibă aceeași culoare cu mânecile tricoului sau a cămășii;
- 4.2.2. Șort – dacă se poartă chilot termic, acesta trebuie sa fie de aceeași culoare cu cea a șortului. Portarului îi este permis să poarte pantaloni lungi;
- 4.2.3. Jambiere – dacă este aplicată bandă adezivă sau un material similar pe exterior trebuie să fie de aceeași culoare ca acea parte a jambierului pe care este aplicată;
- 4.2.4. Apărători pentru tibie (nu sunt obligatorii, dar sunt recomandate, astfel că acei jucători care nu joacă cu apărători, vor juca astfel pe propria răspundere).
- 4.2.5. Încălțăminte – din pânză sau piele moale, cu talpa de cauciuc (netedă) sau alt material similar, adecvat jocului de fotbal pe teren redus – (exclus crampoane).
4.3. Apărătorile pentru tibie :
- 4.3.1. trebuie să fie în întregime acoperite de jambiere
- 4.3.2. trebuie sa fie confectionate din cauciuc, plastic sau alt material similar aprobat
- 4.3.3. trebuie sa asigure un grad de protectie corespunzator
- 4.3.4. nu sunt obligatorii (sunt recomandate, astfel că acei jucători care nu joacă cu apărători, vor juca astfel pe propria răspundere).
4.4. Culorile:
- 4.4.1. Cele două echipe trebuie să poarte echipament de culoare distinctă una față de cealaltă, precum și față de arbitrii și arbitrii asistenți;
- 4.4.2. Fiecare portar trebuie să poarte echipament de culoare diferită față de a celorlalți jucători, a arbitrilor și a arbitrilor asistenți.
- 4.4.3. Dacă ambele echipe au echipamentul de aceeași nuanță, iar echipele nu se pun de acord care dintre ele să schimbe echipamentul, arbitrul va efectua o tragere la sorți la care vor participa cei doi căpitani, prin care se va decide care echipă va schimba echipamentul sau va lua peste echipament, veste de culoare diferită (respectându-se numerele trecute în raportul de joc).
Legea 8. Începerea și reluarea jocului
8.1. Dintr-o lovitură de începere nu se poate înscrie direct un gol.
8.2. Jucatorii echipei care nu beneficiază de lovitura de începere trebuie să se afle la o distanță de cel putin 3 metri de minge înainte ca aceasta să fie în joc.
8.3. La o minge de arbitru, dacă după ce mingea intră în contact cu podeaua, un jucător o lovește odată direct spre una din porți și mingea se duce direct:
- 8.3.1. în poarta adversă, se acordă degajare de la poartă .
- 8.3.2. în propria poartă, se acordă o lovitură de colț echipei adverse.
Legea 10. Înscrierea unui gol
10.1. Un gol este acordat dacă portarul echipei în atac aruncă sau lovește mingea intenționat cu mâna sau brațul din interiorul propriei suprafețe de pedeapsă daca este mingea în joc.
10.2. Dintr-o degajare de la poartă a portarului cu mâna nu se poate marca un gol in poarta adverse. Jocul se va relua cu o lovitura de la poartă executată de echipa adversă.
Legea 12. Greșeli și comportări nesportive
12.1. Greșeli sanctionate cu lovitură liberă indirectă:
- 12.1.2.- Dacă portarul atinge mingea cu mâinile în propria suprafață de pedeapsă, dupa ce a primit-o direct dintr-o repunere de la margine efectuată cu piciorul de un coechipier.
- 12.1.3.- Atinge mingea cu mâinile după ce i-a fost trimisă intenţionat, cu piciorul, de către un coechipier;
- 12.1.4.- Atinge din nou mingea cu mâinile după ce i-a dat drumul, fără ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător;
12.2. Se acordă, de asemenea, o lovitură liberă indirectă echipei adverse jucatorului, care după părerea arbitrilor:
- 12.2.1. joacă de o manieră periculoasă în prezența unui adversar;
- 12.2.2. împiedică evoluția un adversar;
- 12.2.3. împiedică portarul să dea drumul mingii din mâini.
- 12.2.4. nu sunt admise deposedările prin alunecare (vor fi sancţionate cu lovitură liberă directă), alunecarea este permisă dacă este efectuată pentru impiedicarea înscrierii unui gol sau pentru a înscrie un gol, dar să nu fie asupra unui adversar, iar dacă prin alunecare are loc și contact fizic, atunci se acordă lovitură liberă directă !!!
Legea 13. Loviturile libere
13.1. Toți jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puțin 5m de minge până când aceasta este în joc.
13.2. Lovitura liberă directă sau indirectă din interiorul suprafeței de pedeapsă în favoarea echipei în apărare:
- 13.2.1. Toți jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puțin 5m de minge până când aceasta este în joc;
- 13.2.2. Toți jucătorii echipei adverse trebuie să se afle în afara suprafeței de pedeapsă respective până când mingea este în joc;
- 13.2.3. Mingea este în joc atunci când este trimisă cu piciorul direct în afara suprafeței de pedeapsă;
- 13.2.4. Lovitura liberă acordată în suprafața de pedeapsă poate fi executată din orice punct al acestei suprafețe.
Legea 14. Lovitura de pedeapsă
14.1. Se va executa de pe punctul de la 6 metri.
14.2. Timpul de joc se va prelungi pentru o lovitură de pedeapsă, care trebuie să fie executată la sfârșitul fiecarei reprize sau la sfârșitul fiecăreia din cele doua reprize de prelungiri.
14.3. Portarul echipei în apărare trebuie să rămână pe propria linie de poartă, cu fața la executant, între stâlpii porții, până când mingea a fost lovită.
14.4. Toți jucătorii în afara executantului trebuie să se afle:
- 14.4.1. pe terenul de joc;
- 14.4.2. în afara suprafeței de pedeapsă respective;
- 14.4.3. în spatele punctului de pedeapsă;
- 14.4.4. la cel puțin 5m. de punctul de pedeapsă.
14.5. Dacă, la executarea unei lovituri de pedeapsă, mingea este lovită de un coechiper al jucatorului care a fost în prealabil identificat, arbitrii opresc jocul, îl avertizează pentru comportare nesportivă, și-l vor relua cu o lovitură liberă indirectă acordată echipei adverse din punctul de pedeapsă (vezi Legea 13 – Locul executării loviturii libere).
14.6. Dacă, după executarea loviturii de pedeapsă: executantul atinge mingea a doua oară (altfel decât în mod voit cu mâinile) înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucator:
14.7. Se acordă o lovitură liberă indirectă echipei adverse de pe locul în care a fost comisă greșeala (vezi Legea 13 – Locul executării loviturii libere), de exemplu dacă îi revine din bara transversală sau stâlpii porții, fără să mai fie atinsă de un alt jucător.
Legea 15. Repunerea de la margine cu piciorul
15.1. Dintr-o repunere de la margine cu piciorul nu se poate înscrie un gol direct.
15.2. Jucătorii echipei adverse trebuie să fie:
- 15.2.1. pe terenul de joc
- 15.2.2. la o distanță de cel puțin 5m de locul de unde se execută repunerea de la margine cu piciorul.
15.3. În momentul repunerii de la margine a mingii, executantul:
- 15.3.1. are un picior pe linia de margine sau în afara terenului de joc;
- 15.3.2. lovește mingea, care trebuie să fie statica, fie din locul în care a părăsit terenul de joc, sau din afara terenului la o distanță nu mai mare de 25 cm de acel punct;
- 15.3.3. efectuează repunerea în decurs de 4 secunde din momentul în care este pregătit să o facă (din momentul în care are mingea poziționată pe locul repunerii).
15.4. Dacă repunerea nu se face în decurs de 4 secunde, echipa adversă va beneficia de lovitura de la margine de pe același loc din care trebuia făcută repunerea de către prima echipă.
Legea 16. Degajarea de la poartă
16.1. Dintr-o degajare de la poartă nu se poate înscrie un gol direct.
- 16.1.1. Mingea este aruncata cu mâna de către portarul echipei din apărare din orice punct al suprafeței de pedeapsă;
- 16.1.2. Portarul echipei în apărare efectuează degajarea de la poartă în decurs de 6 secunde din momentul in care este pregătit să o facă (din momentul în care are mingea poziționată pe locul repunerii).
- 16.1.3. Mingea este în joc imediat ce a fost aruncată cu mâna, de către portarul echipei în apărare, direct în afara suprafeței de pedeapsă.
- 16.1.4. Dacă degajarea de la poartă nu este executată in decurs 6 secunde: se acordă o lovitură liberă indirectă echipei adverse de pe linia suprafeței de pedeapsă din locul cel mai apropiat de unde s-a comis greșeala (vezi Legea 13 – Locul executării loviturii libere).
Legea 17. Lovitura de la colț
17.1. Dintr-o lovitură de la colț se poate înscrie un gol direct, dar numai împotriva echipei adverse.
17.2. Mingea trebuie să fie în interiorul arcului de cerc cel mai apropiat de locul prin care mingea a depașit linia de poartă.
17.3. Jucătorii echipei adverse trebuie să fie pe terenul de joc la cel puțin 5 metri de arcul de cerc înainte ca mingea să fie în joc.
17.4. Executantul trebuie să efectueze lovitura în decurs de 6 secunde din momentul în care este pregătit să o facă (din momentul în care are mingea poziționată pe locul repunerii).
17.5. Dacă lovitura de colț nu este executată în decurs de 6 secunde se acordă o degajare de la poartă echipei adverse.
17.6. Dacă mingea este în joc și jucătorul executant o atinge a doua oară (altfel decât în mod voit cu mâinile) înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător se acordă o lovitură liberă indirectă echipei adverse de pe locul în care s-a comis greșeala.
Art. 6. Sistem de desfășurare
6.1. …… echipe participante
6.2. 2 grupe a câte ……. echipe.
6.3. Se califică in semifinale echipele clasate pe primile 2 locuri din cele 2grupe;
6.4. Semifinale:
- Primul joc: Locul 1 din Grupa 1 – Locul 2 din Grupa 2
- Jocul doi: Locul 1 din Grupa 2 – Locul 2 din grupa 1
- Finala mică: Învinsă joc 1 – Învinsă joc 2
- Finala mare: Câștigătoare joc 1 – Câștigătoare joc 2
6.5. Clasamentul final, după următoarele criterii:
- Numărul de puncte obținute
în intalnirile directe;
- Diferenta de goluri in intalnirile directe;
- Cel mai mare numar de goluri marcate in jocurile cu echipele aflate la egalitate de puncte;
- Golaverajul cel mai bun in meciurile cu echipale aflate la egalitate de puncte;
- Golaverajul general mai bun in partidele cu toate echipele din grupa;
6.5.1. Dacă, pe baza criteriilor enunțate, două echipe din aceeași grupă, se vor afla la egalitate, departajarea și, implicit, ierarhizarea lor se va face astfel: – se vor executa lovituri de departajare de la 6 metri între cele două echipe în cauză.
6.5.2. În caz de egalitate, la sfârșitul timpului regulamentar, echipa câştigătoare a jocurilor eliminatorii, din semifinale + finala mică și finala mare, va fi stabilită prin executarea loviturilor de departajare executate din punctul de pedeapsă (6 metri), fiecare echipa executând câte 3 lovituri de departajare. Dacă egalitatea persistă, se vor executa în continuare lovituri de departajare, câte 1 lovitură de fiecare echipă, până la realizarea departajării.
Art. 7. Sistemul de atribuire a punctelor
Sistemul de atribuire a punctelor în faza grupelor este următorul:
a. Joc câştigat – 3 puncte;
b. Joc egal – 1 punct;
c. Joc pierdut – 0 puncte.
LIGA FERMIERILOR 2020, ed. a II-a
PETCU DRAGOȘ ,
Director General
S.C. Liga Fermierilor S.R.L.
.
.
.